E' giusto ca dèdico 'nu penziero
a cchi m'ha tenuto sempe cumpagnia,
forse .... 'll'amico ò cchiù sincero
c'aggiu 'ncuntràto dint'à vita mia,
st'amico è Spillo, ò cane mio,
m'ha rischiarata overo ogni ghiurnata,
pure à cchiù nnèra e ce 'n' è stata...
cu isso aggiu truvato pure a...Dio!
Si, pure quanno ò munno sgarrubàva,
cu isso aggiu truvato 'nu surriso,
'nu gesto d'amicizia, all'impruvviso,
e pure 'll' ombra cchiù scura s'alluntanava!
Dint'a sti 'nnotte triste e ssulitarie,
quanno 'nu poco 'e suònno nun t'appàce,
siègue tant' ombre, forme immaginarie,
te siènte male e à notte longa ...tàce,
isso, accucciàto asciànco a mme,
pàre ca soffre, smania cumm'a cchè,
io sbarèo p'à casa e isso, passo passo....
asciànco a mme e io ca me rilasso!
Quanno me fissa cu chill'uocchie, che durcezza,
dduje fare fosforescenti dint'ò scuro,
accussì carnale ca m'arròbba 'na carezza,
e ttòrna à luce, attravierzo ò muro!
'E vvote m'addimànno : che sarria sta vita mia
si nun tenesse a Spillo pè cumpagnia,
cu isso pàrlo, me sèrve cumm 'ò ppane,
si, pè mme è 'nu figlio, ato ca 'nu cane!
NICOLA MARTUCCI
CERCOLA (NA)-NOVEMBRE-2005-
martedì 7 aprile 2009
Iscriviti a:
Commenti sul post (Atom)
Nessun commento:
Posta un commento